Comisia pentru administratie publica, organizarea teritoriului si protectia mediului a Senatului a dat astazi, 29 septembrie, aviz favorabil proiectului de modificare a Legii 95//2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Proiectul vizeaza infiintarea centrelor multifunctionale in mediul rural. “Este un pas important pentru aprobarea acestui proiect de lege care vine sa creasca eficienta in acordarea de servicii medicale de specialitate in mediul rural. Cand am initiat acest proiect am cerut ministrului Sanatatii sa introduca pe lista de prioritati a Guvernului, in cazul in care urma sa demareze un proiect pilot in acest sens, sa includa judetul Iasi pe lista zonelor unde ar putea fi construite primele centre de sanatate multifunctionale”, a declarat deputatul Petru Movila.
Centrele de sanatate multifunctionale se adreseaza comunitatilor mici si presupun structuri flexibile, capabile sa furnizeze categorii diferite de servicii, adaptate de la caz la caz chiar in interiorul unui judet. Trebuie sa fie orientate in special asupra serviciilor de baza ambulatorii, dar pot sa includa de la cateva paturi pentru cazurile acute sau de monitorizare a pacientilor externati din spitalele de acuti, la paturi medico-sociale, paturi pentru ingrijiri paleative sau echipe pentru ingrijiri la domiciliu.
Centrul de sanatate multifunctional (CSMF) este un raspuns la problema furnizarii de servicii de sanatate relevante, eficiente si potrivite pentru comunitati mici, in special cele care sunt izolate din punct de vedere geografic si/sau care nu au suficiente servicii de sanatate de baza.
Centrul de sanatate multifunctional nu incearca sa fie un spital cu costuri scazute, ci incearca sa imbunatateasca accesul locuitorilor din zonele rurale la serviciile spitalicesti atunci cand acest lucru este necesar.
Proiectul urmeaza a fi dezbatut in plenul Senatului, apoi va fi trimis spre avizare la Camera Deputatilor.
