dagata

In componenţa comunei Dagîţa intră satele: Băluşeşti, Boatca, Buzdug,Mănăstirea, Piscul Rusului, Tarniţa, Zece Prăjini, Dagîţa, Poienile.

Băluşeşti, se situează la 4 Km sud de centrul comunei, aproape de limita cu judeţul Vaslui, fiind atestat şi întărit în anul 1546 de către domnitorul Petru Rareş.

Boatca, situat la 5 km la nord de centrul comunei, pe valea pârâului Pietrosu, într-o regiune cu dealuri  împădurite şi cariere de gresii. Este un sat relativ nou apărut după împroprietărirea din anul 1864.

Buzdug, situat la 8 km nord-vest de centrul comunal într-o regiune deluroasă cu păduri, datând din 1864.

Mănăstirea, situat la 3 km nord de centrul comunei, la confluenţa pârailor. Mănăstirea şi Fătăciunea, datând din anul 1864. Posedă cariere de gresii. Aici se află o biserică din lemn Sf. Ioan Botezătorul construită în anul 1723.

Piscul Rusului, situat la 8 km nord-vest de centrul comunei, pe valea pârâului Surda între dealuri împădurite, datând din 1864. Are cariere de gresii şi o haltă CFR pe linia Roman-Buhăieşti.

Tarniţa, situat la 11 km nord-vest de centrul comunei pe valea pârâului cu acelai nume, datând din 1864. Are cariere de gresii.

Zece Prăjini, situat la 3 km nord-vest de centrul comunei pe valea pârâului Gârboveţ, datând din 1921.

Dagîţa, sat centru de comună, aşezat pe coasta dealului Miclescu şi valea pârâului cu acelaşi nume, datând din 1469 sub numele iniţial de Brudureşti.Posedă cariere de gresii, precum şi o staţie CFR pe linia Roman-Buhăieşti.În localitate se află conacul  V.Tăutu construit în prima jumătate a sec. XIX.

Poienile, situat la 6 km nord de centrul  comunei,pe valea pârâului Fătăciunea, datând din 1864. Are cariere de gresii.

Elemente ale cadrului natural

·        Caracteristicile reliefului

Teritoriul comunei Dagîţa include terenurile amplasate pe zona colinară de la sud de oraşul Iaşi. Geomorfologia suprafeţelor din comună aparţin Podişului Central Moldovenesc. Relieful este frământat, cu altitudini de peste 450 m format din dealuri şi platouri mici, mărginite de versanţi abrupţi cu o înclinare generală spre sud-est.  Aproape toţi versanţii

  sunt afectaţi de eroziune şi uneori de procese active de alunecare.  De aceea terenurile au un potenţial productiv scăzut. Tipurile dominante de soluri sunt cernoziomul levigat şi soiurile cenuşii de pădure. Pe cursurile de apă şi soluri hidromorfe, în special lăcovişti dezvoltate pe depozite de argilă. Solurile au o reacţie neutră pe cele mai mari suprafeţe, iar

în zonele de pădure terenurile sunt acide şi pentru a le ameliora este necesar să fie amendate cu carbonat de calciu. Solurile au un grad diferit de aprovizionare cu fosfor, oscilând între insuficient şi bine, şi o aprovizionare mai bună cu potasiu. Pe terenurile agricole se pot amplasa cu rezultate bune culturile de porumb, grâu, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, pomi fructiferi şi pe suprafeţe mai mici, viţa de vie. Cele mai importante acţiuni ameliorative privesc stabilirea şi prevenirea eroziunii solului.

 ·        Reţeaua hidrografică

 Apa de suprafaţă. Reţeaua hidrografică este formată din pârâul Mănăstirea care se varsă în pârâul Bira şi afluenţii lor  sub formă de torente, caracterizate prin regim de curgere torenţial, fapt ce face ca la un regim bogat în precipitaţii, pe văile pâraielor să se producă viituri, care dau naştere implicit la eroziuni de maluri, prăbuşiri de taluz şi inundaţii, fapt ce impune necesitatea de consolidare şi ameliorare a malurilor, cât şi regularizarea albiilor.

Apa de adâncime. Pe podul teraselor, apa subterană este cantonată la baza complexului nisipos, la peste 16 – 18 m adâncime.

        Pe versanţi circulă dezordonat cu descărcare prin capul de strat granular, fiind prezentă la adâncimi diferite, cuprinse între 4-8m. în perioadele bogate în precipitaţii, sub cornişă, în prima treime a versanţilor, în unele zone apare la zi sub formă de izvoare de coastă.

 ·        Clima

 Teritoriul  comunei Dagîţa aparţine zonei de climat temperat continental aflat sub influenţa anticiclonilor atlantic şi euro-asiatic.

 Temperatură medie anuală este cuprinsă între 9,2⁰ -9,6⁰ C şi cu precipitaţii medii anuale

de  517-530 mm.

           Relaţii în teritoriu

 Comuna Dagîţa este situată în partea de sud a judeţului Iaşi, învecinându-se la nord şi vest cu judeţul Neamţ, la est cu comunele Ţibana, Ţibăneşti şi Tansa şi la sud cu judeţul Vaslui.

Cele 9 vetre de sat sunt dezvoltate în general de-a lungul căilor de comunicaţie.

Legăturile rutiere cu comunele învecinate sunt asigurate de:

·        D.J. 280 care face legătura între judeţul Vaslui şi judeţul Neamţ – Roman trecând prin satele: Băluşeşti, Dagîţa, Zece Prăjini şi Piscu Rusului;

·        D.J. 246 - face legătura între D.J. 280 (în  satul Dagîţa) şi Tansa

·        D.C. 78  - face legătura în cadrul comunei între localităţile Dagîţa – Mănăstirea, şi Tarniţa;

·        D.C. 78A   - face legătura între judeţul Neamţ şi localitatea Dagîţa;

·        D.C. 79  - face legătura în cadrul comunei între localităţile Mănăstirea şi Buzdug;

·        D.C. 80  - face legătura între localităţile Dagîţa şi Boatca;

             Populaţia. Elemente demografice şi sociale

 Aşezată într-o zonă cu terenuri agricole ce au o fertilitate mică populaţia comunei Dagîţa a crescut lent între anii 1912-1966. După 1966 numărul locuitorilor din comună a crescut ajungând la 4477 persoane în anul 1991. Structura după vârstă a înregistrat schimbări nesemnificative.La recensămîntul din anul 1992 structura populaţiei după vârstă se prezenta în felul următor: între 0-14 ani 30%; între 15-59 ani 51%,de 60 şi peste 19%. Copii şi populaţia tânără au o pondere mare în cadrul locuitorilor comunei.Această categorie a populaţiei este cu 4% mai mare decât media judeţului şi atestă faptul că şi în viitor localitatea va dispune de resurse umane ce nu pot fi ocupate în întregime în activităţile locale. Structura pe sexe este uşor dezechilibrată, ponderea bărbaţilor fiind de 51,9,0% şi a femeilor de 48,1%. Toţi locuitorii comunei sunt români. Religia dominantă este creştin ortodoxă ( 99,2%). În comună există şi o mică comunitate de români catolici (0,6%).

După datele recensământului din anul 1992 populaţia era grupată în 1270 gospodării şi 1094 de familii. La 100 de familii reveneau 409 de persoane, cu 25 mai mult decât media pe judeţ. Densitatea populaţiei este foarte apropiată de media pe judeţ. În anul 1996 densitatea medie era de 99,2 loc/kmp. În medie pe locuitor revine 0,68 ha teren agricol.În anul 1996 existau în comună 1362 locuinţe săteşti, din care 1361 se aflau în proprietatea localnicilor revenind pe locuitor 32,2 mp suprafaţă locuibilă.