2010-03-05
Proiect de lege pentru protejarea victimelor violentei domestice
Deputatul Petru Movilă şi reprezentanţi ai Centrului de Mediere şi Securitate Comunitară, director executiv Laura Albu, avocat Laura (...)

letcani

 Comuna Leţcani are o populaţie de 6.672 locuitori si este formata din satele Leţcani, Bogonos, Cogeasca şi Cucuteni Începând din aprilie 2004, comuna Leţcani face parte din Zona Metropolitană Iaşi.


  Rezervaţii


  În suprafaţa comunei este inclusă şi o zonă protejată. Fâneţele seculare din Valea lui David este o rezervaţie floristică, cu suprafaţa de 46,36 ha.


  In aceasta zona a fost ridicata si o biserica unica in Romania şi printre puţinele din lume, Biserica Rotonda. Şi cu toate că se află la doar 10 kilometri de Iaşi, rămâne un monument prea puţin cunoscut. Biserica monumentală din Leţcani a fost construită de boierul Constantin Balş. Din punct de vedere arhitectonic, se încadrează în stilul neoclasic, apărut la sfârşitul veacului al XVIII-lea, iar specialiştii susţin că aceasta este construită după planul bisericii de la Sfântul Mormânt.


  Planul circular după care a fost construită, socotit a fi singular în ţara noastră şi printre puţinele din lume, i-a adus o oarece faimă, însă nefiind suficient cunoscută, ea nu este căutată de pelerini. Deşi din punct de vedere arhitectonic este un monument atât de interesant, biserica rotundă sau Rotonda Leţcani nu este trecută în traseele turistice.


  Dimensiunile la care a fost construită nu sunt mari, însă biserica este monumentală. În ceea ce priveşte anul ctitoririi, acesta se plasează undeva în secolul al XVIII -lea, an care este apreciat şi de dl acad. Răzvan Teodorescu, undeva în deceniul al 9-lea, 1790. Ctitorul acestei biserici este cunoscut a fi Constantantin Lupi de Balş, împreună cu soţia sa Ana, care era din neamul Catargi.


  Planurile după care a fost construită biserica sunt puţin confuze. Interesant este faptul că se fac asocieri între biserica de la Leţcani şi Biserica Sfântului Mormânt. Astfel, Sorin Iftimi afirmă că primul hram, «Sf. Constantin şi Elena» al bisericii Rotonda Leţcani este în strânsă legătură cu biserica zidită de Sf. Împărăteasă Elena, pe locul Sfântului Mormânt. Arhitectura fiind circulară la biserica amintită, această formă a devenit arhetip pentru numeroase construcţii eclesiastice creştine. Pentru ca să fie şi mai convingătoare acestă opinie, ni se relatează şi faptul că, în testamentul său redactat la 1822, Constantin Balş a lăsat suma de 1.000 de lei pentru a fi trimisă cu pomelnic la Sfântul Mormânt. Prin înscrierea sa în pomelnicul acelei biserici, marele logofăt devenea ctitor şi la biserica originală. Această opinie de asociere între cele două monumente este susţinută şi de acad. Răzvan Theodorescu.

Web design Iasi - Realizare site - Site cu sistem de administrare Optimizare site - Promovare site