24 ianuarie – Unirea Principatelor Române
24-01-2012

     Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodămîntul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, aducîndu-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România.

      Alexandru Ioan Cuza este unul dintre cei mai importanti domnitori romani, desavarsind unirea Tarii Romanesti si a Moldovei si punand bazele Romaniei moderne prin reformele profunde puse in aplicare de acesta.
       Alexandru Ioan Cuza s-a nascut in Barlad, la 20 martie 1820, tatal sau fiind boierul Ioan Cuza. Mama lui, Soltana, provenea dintr-o familie fanariota. Cuza a facut scoala in strainatate si la intoarcere avanseaza pana la gradul de colonel in armata moldoveneasca.

Revolutia din 1848 din Moldova

      In timpul "Primaverii Popoarelor", Cuza s-a implicat activ in miscarea revolutionara moldoveneasca. A fost alaturi de Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo si Costache Negri cind a fost redactat, in august 1848, programul "Dorintele partidei nationale din Moldova", in Cernauti. Se cerea, in afara de improprietarirea taranilor si crearea unui sistem de invatamant obligatoriu, unirea intre Moldova si Tara Romaneasca. Pentru rolul pe care l-a avut a fost arestat si dus la Viena, insa a fost eliberat.

Intorcerea

      Dupa revenirea in Moldova, sub domnia lui Grigore Ghica, ocupa postul de ministru de Razboi. Acesta continua sa sustina cauza unirii celor doua tari romanesti. Sansa indeplinirii acestui obiectiv a venit dupa sfarsitul razboiului Crimeei, la Congresul de Pace de la Paris din 1856 cind Marile Puteri doreau crearea unui stat-tampon intre Imperiul Tarist si Otoman, pentru a stabiliza zona. In acest sens, sint organizate divanurile ad-hoc, cu rol consultativ, in Moldova si Valahia, prin care majoritatea populatiei a cerut unirea celor doua tari.

Unirea din 1859

      Marile Puteri au hotarat ca unirea sa fie, totusi, una superficiala permitand existenta doar a unor institutii in comun. Profitand de greseala textului care stipula conditiile de alegere a domnitorului, Alexandru Ioan Cuza, din partea Partidei Nationale, isi depune candidatura in ambele tari. Pe 5 ianuarie este ales domnul Moldovei si pe 24 ianuarie al Tarii Romanesti. Puse in fata faptului implinit, Marile Puteri accepta alegerea lui Alexandru Ioan Cuza.

Domnia

      S-a creat armata nationala prin contopirea fortelor militare ale celor doua principate si Statul Major General al acesteia este infiintat in 1859. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, numita in cinstea domnitorului, a fost terminata in 1860 si este prima institutie de invatamant superior din tara. In ciuda acestor reusite, Cuza a intampinat o rezistenta acerba din partea boierilor, burgheziei, dar si din partea Bisericii in aplicarea altor masuri mult mai vitale. In afara acestui lucru, trebuia sa jongleze intre cele doua capitale, Iasi si Bucuresti, si, desigur, intre cele doua parlamente si guverne. In cele din urma, reuseste sa fixeze capitala la Bucuresti in 1862, dar si sa creeze un singur parlament si un singur guvern.

      Alexandru Ioan Cuza l-a avut alaturi pe Mihail Kogalniceanu, care, in functia de prim-ministru intre 1863 si 1865, i-a permis domnitorului sa puna in aplicare reformele foarte necesare. In 1863, are loc secularizarea averilor manastiresti. Aproximativ un sfert din intreaga suprafata a tarii apartinea Bisericii si a fost confiscata de domnitor, pentru a servi reformei agrare din 1864. Prin aceasta din urma au fost improprietarite 400.000 de familii si s-au desfiintat cu totul oranduirile feudale. Tot in 1864 a fost terminata Universitatea din Bucuresti, a doua din tara. Se pun bazele unui cod civil si a Codului Penal, se instituie invatamantul obligatoriu de patru clase si incep sa se aplice impozite pentru infrastructura.

      Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au schimbat din temelii societatea romaneasca, domnitorul dorind o apropiere cat mai rapida de nivelul de dezvoltare al tarilor occidentale, insa, impotriva domniei lui Cuza incep sa se coalizeze liberalii radicali si conservatorii, ce erau nemultumiti de actiunile domnului roman. In 1866, "monstruoasa coalitie", cum a fost denumita, formata in special din marii latifundiari si oameni de afaceri, avand si sprijinul unei parti a armatei, il obliga pe Cuza sa abdice pe 23 februarie. Acesta paraseste Bucurestiul doua zile mai tarziu, in locul sau venind o locotenenta domneasca formata din Lascar Catargiu, Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie.

Ultimii ani

      Alexandru Ioan Cuza si-a trait restul vietii in exil in diverse orase europene. Permanent i s-a aratat ca este sprijinit din tara, existand petitii care cereau revenirea lui si el insusi primeste audiente ale studentilor romani. Printre acestia s-a aflat, la un moment dat, si Mihai Eminescu. Mai mult, Cuza este ales deputat, in lipsa, in Mehedinti si Turnu Severin, dar el nu a putut accepta aceasta functie. Inca din 1867 ii scrisese lui Carol I pentru a reveni in tara, dar acesta il refuzase categoric.

       Alexandru Ioan Cuza a murit pe 3 mai in 1873 din cauza unui anevrism in hotelul Europa din orasul german Heidelberg, cu doar cativa ani inainte ca Romania sa isi castige independenta. Cand trupul sau a fost adus in tara cu trenul, mii de oameni au asteptat in dreptul liniei ferate pentru a-si prezenta pentru ultima oara recunostinta pentru faptele sale. A fost inmormantat la Ruginoasa, unde Mihail Kogalniceanu l-a elogiat pe Cuza, in lacrimile multimii. In prezent, ramasitele domnitorului se afla la Biserica Trei Ierarhi din Iasi, fiind mutate aici dupa al Doilea Razboi Mondial. (sursa: ziare.com)