Evenimentul: Movilă cere scoaterea „la vedere” a terenurilor pentru investitori
20-02-2012
Consilierii locali PDL au iniţiat un set de proiecte privind acordarea de facilităţi pentru eventualii investitorii care vor dori să-şi mute afacerile la Iaşi. Iniţiativa a aparţinut deputatului Petru Movilă, încă aceasta va fi însuşită de grupul consilierilor locali PDL, în vederea susţinerii proiectelor în CLM Iaşi. „Municipiul Iaşi s-a remarcat până acum prin modul cenuşiu în investitorii pot beneficia de anumite facilităţi. Mulţi au venit, dar au făcut cale-ntoarsă din cauza birocraţiei şi a modului în care au fost primiţi”, a motivat deputatul Movilă iniţiativa locală. Potrivit acestuia, e vorba de trei proiecte diferite, care vizează înfiinţarea unei comisii de inventariere a terenurilor disponibile pentru investitori la nivelul municipiului, hotărârea de concesionare a acestora pe o perioadă de 5 de ani, cu posibilitate de achiziţie în anumite condiţii, dar şi o serie de facilităţi pe o durată bine stabilită.




