Aproape o sută de ani de istorie, excelenţă şi performanţă sunt astăzi egali cu zero. Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino, filiala Iaşi, se află în moarte clinică.
Producţia este oprită încă din 2010, iar cercetătorii care au inventat vaccinuri unice în lume sunt în şomaj tehnic, şi nimeni nu îi mai angajează pentru că sunt supracalificaţi. Un astfel de exemplu de excelenţă este al regretatului cercetător al Institutului Cantacuzino din Iaşi, medicul Nicolae Lascu, care a făcut ani de cercetări prin care a demonstrat că Polidinul, împreună cu vitamina B6, poate fi folosit cu succes împotriva oricărui tip de cancer în faza incipientă. Astăzi, cercetările sunt abandonate.
Cel mai grav, stimaţi colegi, este faptul că actualul Guvern nu pare să ştie dacă acest institut îşi va mai redeschide porţile sau dacă va fi închis. În 2010, Agenţia Naţională a Medicamentului a retras Institutului Cantacuzino licenţa de producţie pentru toate ariile, inclusiv pentru subunitatea din Iaşi, deoarece acestea nu îndeplineau standardele europene. Mai apoi, angajaţii Institutului Cantacuzino din Iaşi, singura filială care producea vaccinuri, au fost trimişi în şomaj tehnic fără prea multe explicaţii şi fără precizarea unei date de reîntoarcere la munca lor de cercetare.În laboratorul din Iaşi se produceau vaccinuri imunomodulatoare şi imunostimulatoare vitale pentru sănătatea celor care suferă din cauza alergiilor.
Chiar dacă proprii noştri colegi de la Guvernare fie nu înţeleg importanţa acestui institut, fie au alte interese, contrare siguranţei naţionale, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut rolul Institutului Cantacuzino, explicând faptul că acesta are o importanţă strategică. În caz de epidemie sau, mai grav, de pandemie, aşa cum s-a întâmplat în cazul gripei porcine, Institutul Cantacuzino Iaşi poate asigura producţia urgentă de vaccinuri necesare unei intervenţii rapide şi eficiente.
Nu sunt multe ţările în Europa care se pot lăuda cu astfel de institute de cercetare, însă la noi acest lucru înseamnă prea puţin. Faptul că institutul român ar putea produce mai rapid şi mai ieftin produse, în comparaţie cu producătorii mondiali de medicamente, ar trebui să fie cel mai puternic argument pentru ca Institutul Cantacuzino să existe şi să fie repus în funcţiune pentru a putea asigura o unitate de producţie eficientă şi funcţională.
Polidinul, un produs cunoscut de toţi românii, care a adus renumele institutului din Iaşi şi care mai este căutat şi acum, a fost inventat de cercetătorii de aici.
Astăzi, nici Polidinul şi nici alte produse fabricate în laboratoarele de la Iaşi nu mai pot fi găsite în farmacii de mai bine de doi ani. Singura alternativă pentru pacienţi sunt vaccinurile din import, care sunt mult mai scumpe. Broncodinul era un vaccin care putea fi achiziţionat, în medie, cu 10 lei. Un vaccin asemănător de la companiile farmaceutice din afară are un preţ ce variază între 80 şi 120 de lei.
Deşi este cât se poate de limpede că lucrurile nu func?ionează deloc, mai ales la Iaşi, nu s-a făcut nimic concret pentru reorganizarea şi repunerea în funcţiune a institutului. Principala cerinţă sunt banii necesari unei investiţii serioase, de aproape 10 milioane de lei, cu care să se poată îndeplini standardele de produc?ie europene.
Guvernul Ponta a promis că va reporni activitatea institutului, însă toate au fost promisiuni goale şi încercări care au mascat interese imobiliare. Institutul Cantacuzino, cu strictă referire la situaţia de la Iaşi, suferă de câteva boli care poartă, simplu, numele de incompeten?ă şi ineficien?ă.
Stimaţi colegi din USL, nu lăsaţi una din cele mai importante unităţi strategice să fie închisă din cauza nepăsării şi a lipsei de interes. Indiferenţa costă.
Aveţi şansa să continuaţi ceea ce s-a început în 1921 şi care nu a însemnat nimic altceva decât recunoaştere internaţională, excelenţă şi profesionalism la cele mai ridicate cote.
Declaratie politica - 10 septembrie 2013