Partidul Mișcarea Populară (PMP) Iași salută semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea axei rutiere Iași – Suceava și felicită echipa din cadrul Consiliului Județean (CJ) Iași care a lucrat în ultimii 3 ani la concretizarea acestuia. De la bun început, PMP Iași a susținut acest proiect major de infrastructură, consilierii județeni participând la toate sedințele extraordinare convocate de către conducerea instituției pentru bunul mers al investiției.

Conducerea PMP asigură ieșenii că toate proiectele de importanță majoră pentru dezvoltarea județului Iași vor fi susținute nemijlocit de către consilierii partidului, mai ales în condițiile în care vorbim despre o serie de investiții de amploare în infrastructura județeană, care vor crește gradul de dezvoltare al Iașului și al Regiunii de Nord-Est.

„Ce pot spune referitor la modernizarea drumului Iași – Suceava este faptul că trebuia realizat mult mai devreme, însa, din păcate, liniile de finanțare nu au fost deschise până acum. PMP Iași va susține fără nicio rezervă implementarea cât mai corectă și rapidă a acestui proiect, la fel cum s-a întamplat și în cazul tuturor investițiilor importante pentru ieșeni”, a declarat deputatul Petru Movilă, președintele PMP Iași.

Totodată, PMP Iași readuce în atenție necesitatea implementării integrale a masterplanului de transport județean, în condițiile în care fondurile de care beneficiază CJ Iași la acest moment pot acoperi modernizarea și reabilitarea tuturor drumurilor cuprinse în acest document.

Partidul Mișcarea Populară Iași salută semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea axei rutiere Iași – Suceava#1

Comentarii

Adauga opinie

* Nume:
* Email:
* Opinie:
* Imagine verificare:
Security Code
Imagine noua
* campuri obligatorii
Știri din România reală
Noii miniştri din guvernul Grindeanu, validaţi de preşedinte
Preşedintele Iohannis a semnat joi decretele de numire ale noilor miniştri din guvernul Grindeanu, ceremonia de depunere (...)
Dragnea: Am refuzat să supun la vot excluderea lui Chirica. Ar fi trecut cu majoritate zdrobitoare
Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, miercuri, că a refuzat să supună votului CExN excluderea lui Mihai Chirica, el (...)
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, favorit pentru Ministerul Justiţiei. Propunerea a fost făcută de Tăriceanu
Fostul judecător al Curţii Constituţionale, Tudorel Toader, este favorit pentru ocuparea postului de ministru al Justiţiei, (...)
Mihai Fifor preia portofoliul Apărării, iar Gheorghe Şimon, Ministerul Economiei
 Liderul PSD a anunţat că Mihai Fifor va prelua portofoliul de la Apărare, urmând ca deputatul Gheorghe Şimon (...)
Procurorul suspendat Mircea Negulescu este audiat la ICCJ, în unul dintre dosarele de corupţie ale lui Sebastian Ghiţă
 Procurorul Mircea Negulescu, în prezent suspendat din funcţie, a venit, marţi, la sediul ICCJ, pentru a fi (...)
Sondaj
CONTACT RAPID
Trimite un mesaj rapid direct deputatului Petru Movilă