Petru Movilă, deputatul PMP susține că este absolut necesar să existe o echipă care să se ocupe de susținerea și conectarea producătorilor autohtoni. Astfel se va sprijini acreditarea și omologarea produselor pe care fiecare firmă le poate realiza pentru lupta cu Covid-19.

 
„Este absolut necesar să existe o echipă desemnată de Ludovic Orban care să se ocupe de susţinerea şi conectarea producătorilor autohtoni (cei care pot produce dezinfectant, produse de curăţenie, echipamente şi dispozitive medicale cum ar fi izolete, ventilatoare, halate, măşti, combinezoane, ochelari, botoşei şi altele) cu beneficiarii direcţi, adică spitalele din România.
 
Susţinerea consta în sprijinirea acreditarii şi omologării a produselor pe care fiecare firmă le poate realiza pentru lupta cu Covid-19, iar apoi să existe pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi al Agenţiei medicamentelor şi dispozitivelor medicale, datele cu fiecare producător, pe categorii de produse.
 
Această structură de coordonare trebuie să aibă în componenţa sa conducerea ANMDM şi Secretarul de stat de la Ministerul Economiei care are un coordonare sectorul „Mediul de afaceri „.
 
Este o soluţie rapidă şi necesară pentru că mulţi întreprinzători pot deveni furnizori pentru spitalele din România, în timp mult mai rapid decât se face acum aprovizionarea şi de ce nu, pentru țari vecine. De asemenea vă fi susţinută, sectorial, activitatea acestor IMM-uri şi păstrăm locurile de muncă.”, transmite Petru Movilă deputatul PMP.
Petru Movilă, deputat PMP: „Este absolut necesar să existe o echipă care să se ocupe de susținerea și conectarea producătorilor autohtoni”#1

Comentarii

Adauga opinie

* Nume:
* Email:
* Opinie:
* Imagine verificare:
Security Code
Imagine noua
* campuri obligatorii
Știri din România reală
Noii miniştri din guvernul Grindeanu, validaţi de preşedinte
Preşedintele Iohannis a semnat joi decretele de numire ale noilor miniştri din guvernul Grindeanu, ceremonia de depunere (...)
Dragnea: Am refuzat să supun la vot excluderea lui Chirica. Ar fi trecut cu majoritate zdrobitoare
Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, miercuri, că a refuzat să supună votului CExN excluderea lui Mihai Chirica, el (...)
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, favorit pentru Ministerul Justiţiei. Propunerea a fost făcută de Tăriceanu
Fostul judecător al Curţii Constituţionale, Tudorel Toader, este favorit pentru ocuparea postului de ministru al Justiţiei, (...)
NATO: Criza sanitară nu trebuie să se transforme într-o criză de securitate
 NATO trebuie să evite ca criza sanitară provocată de COVID-19 să pună în pericol securitatea aliaţilor (...)
Gadgeturi pentru noua lume a coronavirusului! IT-știi români vor să ușureze munca medicilor
 De la producători de mobilă până la dezvoltatori de software AI, companiile din întreaga lume își (...)
Sondaj
CONTACT RAPID
Trimite un mesaj rapid direct deputatului Petru Movilă