Recent, Republica Moldova a primit o veste bună. La Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Unii analiști sunt de părere că libera circulație a moldovenilor în Uniunea Europeană ar putea să înceapă chiar de la 1 ianuarie 2014. Dacă nu, va fi doar o chestiune de câteva luni până la adoptarea deciziei politice în acest sens.
Se speră că libera circulație va relaxa fenomenul migrației, care afectează în prezent peste o treime din populația Moldovei. Este, însă, o migrație cu un caracter dramatic, îngreunată de regimul vizelor.
Alexandra Hanganu este o tânără profesoară de limba română, la Liceul "Ioan Vodă", din Cahul, în sudul Moldovei. În fiecare an, când predă unei generații noi, deja a început să-i recunoască fără prea mari eforturi pe elevii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Își dă seama ori pentru că sunt mai triști, ori pentru că atunci când scriu o compunere au grijă să strecoare printre rânduri faptul că se simt singuri. Alexandra Hanganu are în fiecare clasă astfel de copii. Mai mulți sau mai puțini. A încercat să se apropie de ei, ca să nu se simtă chiar părăsiți de tot.
Copii care au murit de dorul părinților
În urmă cu câțiva ani a fost ea însăși în Italia pentru niște cursuri. Așa a văzut cum stau lucrurile și de partea cealaltă a baricadei. Cum trăiesc părinții departe de copiii lor. Și așa a aflat o grămadă povești, unele dintre ele dramatice, pe care le-a strâns într-o carte. Unul dintre capitole amintește tragedia unui adolescent de 17 ani, ai cărui părinți au plecat să muncească în străinătate: tatăl în Rusia, mama în Italia. Băiatul a rămas acasă cu niște rude. În scurt timp, însă, părinții lui au divorțat. Foarte rar mai ajungeau acasă, să-și vadă băiatul. Dar aveau grijă să-i trimită bani și în scurt timp i-au cumpărat și o mașină. De lux. Să simtă băiatul că are părinții în străinătate și că el o duce mai bine.
Între timp, însă, adolescentul nu mai asculta de nimeni, nu mai mergea la școală și se ținea numai de petreceri. După o astfel de petrecere, s-a urcat cu cinci prieteni în mașină și s-au oprit într-un copac. A doua zi, tot satul avea să afle că șase tineri au murit într-un accident. "Părinții băiatului care conducea mașina s-au întors din străinătate ca să-și îngroape copilul" - povestește tânăra profesoară. "I-au îngropat, de fapt, pe toți cei șase tineri, suportând ei toate cheltuielile. Apoi, s-au mai certat o dată și au plecat. Ea în Italia, la Giovanni al ei, el la Moscova, la rusoaica lui."
Într-un alt sat, un băiețel de 7 ani s-a spânzurat de dorul mamei, căreia i-a lăsat o scrisoare. O fetiță de 13 ani este lăsată acasă cu concubinul mamei. Mama muncește în Italia. Acolo primește vestea că bărbatul care ar fi trebuit să aibă grijă de fetița ei, de fapt, o violează repetat. Însă nu se întoarce acasă de teamă că va pierde locul de muncă. La fel, o altă moldoveancă, nu poate să vină acasă la înmormântarea mamei ei, tot din cauza actelor.
În asta constă, de fapt, diferența între migrația românilor și cea a moldovenilor. Dacă cei dintâi nu au nevoie de viză și se pot întoarce acasă oricând, nu același lucru se întâmplă în cazul moldovenilor, care ajung, într-un fel, "captivi" în țara unde muncesc.
Moldova încearcă să-și țină oamenii acasă
Oficial, cifrele arată că peste 420.000 de persoane din Republica Moldova au ales să plece să muncească în străinătate. Este aproape o pătrime din populația aptă de muncă. Numai că, neoficial, cifra este dublă. Ar fi vorba de aproape un milion de persoane, împărțite între Federația Rusă și țări ale Uniunii Europene sau Statele Unite ale Americii.
Victor Lutenco, șeful Departamentului pentru Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, îmi spune că moldovenii aleg Federația Rusă pentru că le este mai simplu acolo: n-au nevoie de viză și cunosc foarte bine limba rusă. "Majoritatea celor care muncesc în Federația Rusă o fac în domeniul construcțiilor. E adevărat că, în Rusia, deși sumele câștigate au tot crescut în ultimii trei ani, nu le-au ajuns pe cele din Uniunea Europeană. Asta se vede în banii pe care cei plecați îi trimit înapoi în țară."
Victor Lutenco crede că ridicarea vizelor și intrarea Republicii Moldova în UE ar duce, într-o primă etapă, la creșterea migrației forței de muncă, dar că - ulterior - lucrurile se vor echilibra. "Republica Moldova trebuie să ia măsuri ca să-și țină forța de muncă acasă. Pe lângă problemele sociale, destrămarea familiilor și așa mai departe, deja se resimte lipsa forței de muncă. Există investitori interesați să facă afaceri în Moldova, dar le e destul de greu să găsească oameni pregătiți, pe care să-i angajeze."
Așa că Guvernul de peste Prut încearcă să ia măsuri. Există un program, PARE 1+1, dedicat celor care au muncit în străinătate și care funcționează după principiul "tu investești un leu, iar Guvernul îți mai dă un leu", până în limita sumei de 200.000 de lei moldovenești, adică aproximativ 20.000 de dolari.
Programul funcționează din 2010 și a reușit să convingă aproape 300 de foști emigranți să înceapă o afacere în Moldova. Majoritatea afacerilor sunt în domeniul agriculturii: de la cea clasică, până la deschiderea unei ferme de creștere a melcilor, de exemplu, așa cum investitorul a văzut la ferma din străinătate unde a lucrat.
Victor Lutenco îmi spune că guvernul continuă să caute fonduri de investiții pentru migranți. Intenționează, de asemenea, să emită niște hârtii de valoare diasporale și alte instrumente financiare. "E adevărat, însă, că decizia multora de a pleca peste graniță nu a fost una ușoară, așa că nici decizia de a se întoarce acasă nu este una ușoară. Iar ca să se întoarcă pun anumite condiții. Unele au fost îndeplinite de Republica Moldova, altele nu. Iar asta ține de mediul de afaceri, care trebuie să fie mai atractiv, mai ales pentru cei care s-au deprins în străinătate cu o altă atitudine, cu un alt stil de viață. E vorba și de stabilitate. Nu doar politică, ci și economică. Sunt importante infrastructura, drumurile, școlile, spitalele."
"Îmi iubesc țara, dar nu sunt dispus să aștept 50 de ani"
Alexandru Bălan s-a născut într-un sat de lângă Chișinău. A terminat facultatea în Moldova, iar acum trăiește la Helsinki, unde-și continuă studiile. "Îmi iubesc țara, dar nu sunt dispus să aștept 50 de ani, ca să se schimbe ceva, și să treacă viața pe lângă mine" - îmi spune tânărul. "De fapt, dacă mă gândesc bine, mie nu mi-a dat nimic Moldova. Mulți dintre noi suntem mai împliniți și mai apreciați în străinătate. Acolo ne putem realiza."
Pe Elena o întâlnesc în Parcul de la statuia lui Ștefan cel Mare. E studentă. Dar familia ei e plecată în străinătate, unde muncește "ca să-mi plătească mie taxele la facultate. Oricum, nici eu nu vreau să-mi termin studiile aici. Aș vrea să merg în Danemarca, unde studiile sunt gratuite pentru noi. Iar în țară n-aș avea nici o șansă. Cel puțin, acum n-am."
De fapt, în Moldova este foarte împământenită ideea că nu te poți angaja dacă nu ești apropiat de un partid sau de altul. Foarte puține sunt posturile ocupate prin concurs și, de cele mai multe ori, acestea sunt prost plătite.
Oricum, alături de moldovenii care pleacă în străinătate să muncească, există un număr important de tineri care studiază în străinătate. Anul trecut, aproape 400 au studiat la Universități din Statele Unite, alte câteva sute în UE, inclusiv în România (203 în acest an școlar, doar la studiile de licență, ca bursieri).
Case noi, dar pustii
Altfel, satele Moldovei sunt pline de case noi, construite cu bani trimiși de cei care muncesc în străinătate. Dar sunt case pustii, pe care oamenii le țin pentru bătrânețe sau pentru copiii pe care nu-i mai văd cu anii sau la care renunță, pur și simplu. Peste 100.000 care au rămas singuri în urma migrației. Cifrele oficiale arată că fiecare al cincilea copil din Moldova are un părinte peste hotare, iar fiecare al zecelea copil are ambii părinţi plecaţi.
La Ungheni, lângă granița cu România, patru frați au fost abandonați la o vecină. De fapt, mama lor, când a plecat, i-a lăsat în grija vecinei, cu promisiunea că va trimite bani pentru ei, în fiecare lună, și că - după un timp - se va întoarce și-și va lua copiii cu ea, în Italia. După 2-3 luni, însă, mama n-a mai trimis bani și nici n-a mai sunat să vorbească cu copiii ei. Când a plecat, cel mai mare avea 5 ani, cel mai mic 9 luni. Acum, cel mai mare are 15 ani, cel mai mic - 9. I-am vizitat într-o sâmbătă dimineață, în apartamentul în care locuiesc și acum cu vecina care aproape i-a adoptat, pe lângă cei trei copii pe care-i mai are deja. Dar sunt copii mari, la casa lor. Copiii abandonați își amintesc cu îndârjire de mama lor. Îi doare și acum ce s-a întâmplat. Mezinul se întreabă cu ce a greșit, că "nu pot să cred că m-a uitat".
În timp ce una din fetele mai mari îmi spune că nu mai are nici o poză cu mama ei. Le-a aruncat pe toate. Află că mai e o fotografie pusă bine, undeva, dar niciunul dintre copii nu vrea să o mai privească. Își amintesc de ultima dată când au văzut-o pe mama lor. A fost momentul în care a venit la proces, unde urma să fie decăzută din drepturile părintești. "Fuma, nu prea se bucura că ne vede și era gravidă din nou. "
ZiuaNews.ro
