Dupa indelungi controverse si balbaieli intre membrii coalitiei locale, deputatul PD-L Petru Movila mai arunca o sageata, cu titlu de sugestie spre subiectul Spitalului Regional de Urgente.
Acesta i-a propus edilului Gheorghe Nichita ca, in locul zonei Moara de Vant, avansata ca viitoare locatie a Urgentelor, sa mute proiectul unitatii medicale in CUG, pe platforma Fortus. „Fostul combinat detine o suprafata de teren de circa 150 de hectare. Din aceasta, doar 50 de hectare sunt afectate de unitati de productie. Propunerea mea este ca Fiscul sa gaseasca o modalitate de compensare, pentru ca, in contul datoriilor la stat intregistrate de unitate, sa preia 7 sau 10 hectare. Aceasta locatie mi se pare una foarte potrivita pentru viitorul Spital de Urgente, deoarece terenul este racordat la utilitati si aflata in apropierea soselei de centura, ceea ce ar asigura accesul terestru al ambulantelor”, a declarat deputatul Petru Movila. In situatia in care prima idee nu se bucura de succes, democrat-liberalul a propus municipalitatii o varianta de rezerva, si anume cumpararea de loturi de teren de la proprietarii privati din zona Antibiotice.
