Ziarul de Iasi: Judetul Iasi este tratat de Guvern ca o simpla comuna
2010-05-07
Ultima imparteala a banilor guvernamentali s-a facut sarind practic peste Iasi. Judetul Cluj a primit alocari duble pe cap de locuitor fata de Iasi. Un drum comunal din judetul Brasov a primit mai multi bani decit Aeroportul. Pentru plombarea unei singure strazi din Cluj s-au alocat 50% din banii distribuiti intregului judet Iasi. Parlamentarii PDL par sa bata degeaba la usile ministerelor. Iesenii nu au nevoie de investitii. Judetul este destul de dezvoltat si nu are nevoie de fonduri guvernamentale. Acesta pare a fi mesajul transmis de Guvern printr-o hotarire publicata in Monitorul Oficial la inceputul lunii mai. Prin aceasta decizie s-au alocat fonduri pe mai multe directii, de la biserici si centre sociale pina la reparatii de drumuri. Judetul Iasi a primit insa printre cele mai putine fonduri, raportat la populatie. Unul dintre cele mai mari judete din tara este depasit la alocari pe cap de locuitor de judete precum Alba, Arad sau Botosani. Fata de judetul Cluj nici nu exista termen de comparatie, alocarile catre acesta fiind duble. Toate aceste judete sint conduse de reprezentanti ai PDL. Iasul face acum parte dintr-o alta liga, alaturi de Teleorman, de exemplu, condus de vicepresedintele PSD Liviu Dragnea. Alocarile pe cap de locuitor din aceste doua judete sint sensibil apropiate. "Ziarul de Iasi" va prezinta sumele distribuie in citeva judete, dar si exemple de investitii finantate de Guvern.
Un clujean face cit doi ieseni
Judetul Cluj pare ca a tras lozul cistigator. Prin aceasta hotarire, guvernul condus de fostul primar de Cluj, Emil Boc, a virat catre judet aproape 10,9 milioane lei. La o populatie de aproximativ 690.000 de locuitori, inseamna ca Guvernul a alocat cite 15,8 lei/cap de locuitor. Iasul este depasit si de judetul Arad, care a primit fonduri totale de 4,41 milioane lei, adica 9,55 lei/cap de locuitor. Tot peste 9 lei/cap de locuitor vor ajunge si in judetul Botosani. In acest judet se vor finanta lucrari de peste 4 milioane lei. In judetul Alba va ajunge o suma de 3,25 milioane lei, adica in jur de 8,5 lei/cap de locuitor. Iasul este insa departe de aceste judete. Prin hotarirea de guvern s-au alocat fonduri totale de 5,7 milioane lei, adica mai putin de 7 lei/cap de locuitor. Cu 6,9 lei/cap de locuitor, Iasul se poate lauda ca a depasit un judet condus de PSD. Teleorman va primi 2,77 milioane lei, adica 6,36 lei/cap de locuitor.
Drumul Fundatica - Padina Ursului, mai important decit Aeroportul Iasi
Semne mari de intrebare ridica investitiile finantate de Guvern si mai ales sumele alocate pentru fiecare in parte. Astfel, pentru modernizarea Aeroportului Iasi s-a alocat o suma de 300.000 lei. Prin comparatie, in aceeasi anexa a hotaririi de guvern pentru "intretinere periodica sistem rutier - covor asfaltic, strada Fabricii, municipiul Cluj-Napoca" s-a alocat o suma de doua milioane lei. Guvernul PDL a mai prins la finantare si lucrari de reparatii la DJ 107 din judetul Cluj, cu o suma de un million de lei. Prin comparatie, toate fondurile alocate prin aceasta anexa, numarul 5, catre judetul Iasi insumeaza 912.000 lei. Mai mult decit aeroportul iesean s-a alocat pentru amenajarea unui strand in municipiul Arad, 500.000 lei, pentru caminul cultural din satul Rachitele, judetul Cluj, 350.000 lei, dar si pentru asfaltare drum comunal sat Fundatica - Padina Ursului, din comuna Fundata, judetul Brasov, 400.000 lei.
"Este o consecinta a calitatii liderilor"
Modul de impartire a fondurilor publice par a-i suprinde chiar si pe parlamentarii de Iasi ai PDL. "Banii dati ar trebui sa fie in concordanta cu numarul de parlamentari. Daca nu respecta acest criteriu, este o logica pe care nu o inteleg. In cazul Aeroportului cred ca este vorba despre o lucrare punctuala solicitata de administratia publica locala. Nu se poate ca banii sa fie dati pentru proiectul de modernizare a Aeroportului. Se vor accentua discrepantele dintre regiuni. Mai multi bani ar trebui sa fie in zona de est. Voi calcula si eu si intentionez sa atrag foarte serios atentia in calitate de parlamentar", a precizat deputatul PDL Daniel Oajdea.
Si deputatul PDL Petru Movila sustine ca a inceput sa calculeze sumele alocate pe fiecare judet in parte. "Inca nu am terminat analiza. Am spus foarte clar ca, luni, la sedinta de grup, voi aborda aceasta problema. Voi cere explicatii, sa vad si eu care sint argumentele. Eu stau de trei luni pe la ministere cu proiectele Iasului. Incerc sa obtin fonduri pentru cele trei substatii de Ambulanta din judet. Voi cere explicatii si voi veni cu proiectele pentru care avem nevoie de finantare", a spus Movila.
Pe de alta parte, reprezentantii PNL si PSD par resemnati cu decizii de acest fel luate de guvernul PDL. "De ce va mai mirati? Daca in perioada 2000 - 2004 aveam un singur concurent, Bacaul, acum ne depasesc toti. Nu trebuie sa va uitati doar la Cluj, ci si la Suceava, Botosani, Neamt. Este o consecinta a calitatii liderilor de la putere care sint din Iasi. Cei de la PDL reprezinta cel mai mare si mai impotent grup politic, la nivel de judete, din tara. Eu nu mai am nici o asteptare. Din punct de vedere politic, sint incapabili. Singurul lucru pe care mai pot sa il fac e sa astept sa treaca doi ani, pina la alte alegeri", a afirmat deputatul PNL Cristian Adomnitei. Un punct de vedere asemanator a avut si liderul social-democratilor ieseni. "Am spus tot timpul ca persoanele care au ajuns la guvernare au datorii foarte mari de platit. Mi se pare incorect. Sper ca legile sa se schimbe, iar orasele sa fie egale in fata bugetului de stat. Aeroportul de la Iasi ar trebui sa fie o prioritate regionala", a spus ieri primarul Gheorghe Nichita. Autor: Felix GUZGA